Cu
toții avem câte un viciu care ne distruge viața și ne împiedică să
progresăm. Al meu mă măcina din interior și m-o făcut să pierd multe
lucruri frumoase în viață. Atât de viclean și de parșiv era viciul
acesta încât
se juca cu mintea mea, încurajându-mă să cred că de fapt nu-l am, că nu
reprezintă o problemă. Nimic mai fals.
Vedeți voi, azi, în
mirifica zi a Domnului (care domn nu știu), o să scriu despre complexul meu.
Care îi mai multe de fapt. Și nu vorbesc despre vreun cine știe ce complex
comercial.
Îmi place să recunosc sau nu, eram și sper să nu mai fiu un complexat. De câte
ori vroiam să fac ceva ce depășea zona mea de confort, ajungeam până la urmă să
mă conving să nu mai fac lucrul ăla. Mintea punea piedici inimii. Știți voi: ochii văd inima cere, peste tot numai plăcere.. Nu-i
chiar așa… că între inimă și plăcere intervine mintea care spune: NU NU NU.
Și cred că și tu ai pățit de astea…
Cred că și tu ai mers la nunți sau la evenimente unde nu cunoșteai mai pe
nimeni. Și ai stat toată noaptea singur, deși la câțiva metri doar, oameni
necunoscuți se distrau de minune. Și parcă ai fi vrut să meri să te prezinți și
să li te alături.
Haha….dar mintea îi la post și te pune înapoi în colțul tău.
"Ce vrei să faci? Să te duci
acolo? Hai că ești caraghios…tu chiar crezi că ăia au chef de tine? Că te
primesc? Pe tine? Hai că m-ai făcut să râd…"
Și uite așa îți taie
avântul.
Nici nu-ți amintești
de când n-ai mai fost la o întâlnire. Și parcă ai vrea să meri. Și ți-i ciudă
când vezi câte-un urât cu o frumusețe de fată…Și te gândești că D-zeu îi
nedrept.... că doar și tu ai un nas, doi ochi și doua/ trei picioare…ție de ce nu-ți dă D-zeu o fată ca
aia?
Iar ziua când
întâlnești o fată faină nu întârzie să apară…și parcă te și place…”Căcat, gândești, m-o lovit norocu!”. Dar când
vine MOMENTUL, în loc să-ți urmărești
visul, te fofilezi…te scoți cumva…găsești o scuză să pierzi momentul. Moment care s-ar putea să numai apară vreme bună.
Și rămâi tot….. (aici
aveam o expresie murdară).
Când vine vorba de
aspirații, de nou, de progres, rațiunea îi o curvă. Par example era o vreme când se credea
că o viteză mai mare de 20-30 de km ucide. Și toți construiau mașini să
respecte normele alea de siguranță. Dar unii, necomplexați, or zis: Ia hai mă să vedem chiar așa o fi? Și surpriză..n-o
murit nimeni. Dacă și ei ar fi ascultat de rațiune și în zi de azi meream cu mașina tot cu
30 la oră.
Dar de azi gata…c’ est
finie la comedie.
De azi încep un lung
program de reabilitare. Un proces de decomplexare.
Wanna' join me?
Numai bine, rău la nimeni,
Postări
sâmbătă, 14 august 2010
