La noi în Ardeal

No’pă cum o zîs un mare poet: " A venit toamna".

Vara asta te-o răpus zăpuşala şi ai făcut pe dracu în patru să nu meri la lucru nici după ce ţî s-o gătat concediu. În schimb, prunele or fost mai harnice şi n-or trândăvit deloc odată.. S-or aşezat, or transpirat, or lăsat zamă...într-un cuvânt or fiert.

 Unu’ (1). Cum iar ai câteva zîle libere şi neuronii tăi numără tăt mai puţîne exemplare, iară meri acasă la ai tăi...în Ardeal. Şi ai tăi iară se dovedesc a fi mai deştepţi ca tine şi te pun la lucru. Că doară un copchil au şi ei....acasă, în momentu ăla. Poate eşti adoptat, de eşti aşe naiv..mai ştii?

 Prima oară te năcăjeşti şi îţi vine să-ţ bagi cârja în ea de viaţă, da’ după aia când afli care-i treaba te apucă mândria de ardelean şi uiţi de tăt năcazu’. Tu nefiind elefant, ai şi uitat că nu demult ţ-ai pierdut o săptămână în jenunţî, de erau şi popii geloşi pe ambiţul tău.

 Ei ha!! Amu’ să fii ardelean...când şezi în curte şi te uiţi către grajd, lângă care îs rânduite buţîle cu prune... tăte la apel, în poziţie de drepţ şi tu eşti comandantu’: Buţi prezent arm....şi buţîle îţi arată prunele numa’ bune de ghinars. Şi tu râzi şi chiui sîngur în curte…de să miră Azorel de tine.

 Cuşti la loc Azorel....că de nu lanţu-i a’ tău .

 Duoi (2). Azî eşti mai şmecher James Blond ăla. Azî ai misiune de şpion. Trăbă să-l caţi pe Iuăn a’ lu’ Tarcău să vină cu căruţa să căraţi buţîle la căldare. Treabă dificilă...

 Calu’ lui are în gps băgate tăte crâşmele din comunele vecine, pe o rază de zăce kilometrii.

 Drum bun, cale bătută....

 Tri (3). În drum te bagi şi pe la Mnihăiţă a’ lu’ Bogatu’. Bun preten de beutură cu tine. Ăsta are căldarea în sat….de ce? Pentru că-i a’ lu’ Bogatu’.

 Într-un final dai şi de Iuăn... După ce ai suduit tăte accizăle şi guvernu’ şi balenele cu încălzîrea lor globală cu tăt.

 Patru (4). Iuăn îi mut de beat. O uitat ce ţ-o promis. Îl trânteşti în ladă la căruţ şi dai pedală la cal . Dai play la o muzică pe i-phone. Pentru că oricum eşti în întârziere traji căruţa la umbră şi şuteşti berea lu’ Iuăn, care între timp cântă Simfonia a III-a pe două nări.

 Cinci (5). Aduni doi vlăjgani să te ajute la ridicat de buţî. După trei ore de ridicat, împins, gaze (omu’ la înghesuială mai scapă câte una), ghiciuit calu’ să să ogoaie, înjurat guvernu’, reuşiţi.

 Şasă (6). Îti pui centura şi bagi a doua că-i târziu. Numa’ că distinsul cal, de fapt nu-i cal, ci armăsar. Că Iuăn s-o gândit că ar fi nedrept să-i reteze calului din plăceri. Şi vede ăsta o iapă, nechează şi să pune pe avarii. Trage şi frâna de mână...dacă înţălegi. Tu ca un bun creştin, te-apuci să te rogi să-l trăjnească pe patruped oblu în creştetu’ capului, că alt moment nu ş-o putut găsî să fie galant.

 Bineînţăles că pe cal nu-l doare nici sub coadă de rugăciunile tale...o auzit el că suduielile nu merg la Dumnezău sus, ci la altă adresă, mai jos.

 Şepte (7). După intervenţii la soft, calu acceptă să vă ducă la destinaţie. Accepţi cu dezinteres dojenile lu’ Mnihăiţă care în adâncu sufletului nu-i nici măcar supărat. Că ardeleanu’ are multă răbdare şi o noţiune proastă a timpului. Te-o sfădit numa’ din cauză că aşe ar fi la modă pe la oraş... cică i se zîce punctualitate.

 Uopt (8). La lăsarea nopţii s-o dat drumu’ la prima  căldare......

  

Poveste care merită un post separat.