Postări
imajine de aici
Şi emisiunea asta m-o făcut să mă gândesc la situaţia mea.
Io cu a mei şi de obicei cu oamenii maturi mă-nţăleg foarte bine, în special cu doamnele:)) Îi ajut pe la treburi, cu ce pot şi ei mă ajută la rândul lor cu ce pot. Şi treaba mere ca unsă. Asta în 98% din cazuri.
Mai rămân 2%, nu? Ai bate-o Doamne matematică!
În 1% din cazuri neuronul meu şi ai părinţilor pedalează câteodată în direcţii opuse..şi în plus ăsta al meu fiind mai rebel din fire pedalează în direcţii pe care ei le consideră ca fiind cu acces interzis..şi nici nu face semn cu ... când ia curbă brusc. Treaba asta pentru ei îi de neconceput şi încearcă să mă ghideze îndărăt pe drumul pe care îl consideră asfaltat. Şi în 99% din cazuri îi ascult pentru că aşa trăbă.
Însă în 1% din cazuri ideile lor îmi amintesc de cele sfinte şi mă fac să mă crucesc mai abitir ca popii la hram. Mă, deci îs atât de..,nu aiurea..stai...ca nuca în perete, ca şaua pe ghibol, ca Boc in guvern. N-ai cum să fii de acord cu ele. Atunci când se întâmplă asta şi încerc să le explic că nu şed lucrurile chiar cum le văd ei, mă lovesc de următoarea replică: „Sîntem părinţii tăi, ar trebui să ne asculţi, că ştim mai bine, nu-ţ vrem rău’!”. Ştiu că nu-mi vor rău, păzască sfântul, da’ calitatea de părinţi nu le dă şi calitatea de atotştiutori. Şi mai ştiţi vorba aia: “Orice om greşeşte”? Greşit..ei nu. De ce? Pentru că, deoarece şi de aia...sunt părinţi.
Io unu n-am reuşit să trag o concluzie obiectivă..nu ştiu...
Voi ce credeţ? Îs părinţii zei? Părinţii nu greşesc, numai copiii? Şi pe de altă parte...au dreptul copiii să reproşeze ceva ălora care şi-or sacrificat o parte din viaţă să-i aducă pe lume şi să-i crească?
duminică, 30 mai 2010
