La noi în Ardeal

 La noi în Ardeal, mai exact în Cugir, sara se iasă în oraş. De ăştia mai proaspeţi zîc, nu de babalâci. Ăia au alte pasiuni(ştirile de la cinci, şezutu pe bancă pâna la şepte (nouăşpe), dormitu’ de la 8 sara şi după, basist şef la concertul de sforăit al blocului (în frunte cu şefu’ de scară, pe post de dirijor). Şi avem noi acolo un buleu, din care mare parte îi pietonal, care cu timpu’ o devenit loc de pelerinaj. Tăţi tinereii merg acolo să să plimbe, să să uite după cururi, să-şi arate la lume care ce izmene şi-or mai luat. Fiecare cum poate. Şi tare îi fain acolo că-i mare procentu’ de fete mândre pe metru pătrat. Şi-mi joacă ochii ca linia pe radar când umblu pe buleu’ ăla şi tare-mi mai place ca la mâţ laptele.

No. Mi-am amintit de casă şi de bulevardu’ cu pricina amu cand m-am înturnat de la o plimbare în stil timişorean. Mersu’ cu pejosu’ l-am dat pe mersul cu maşina. Mai comod, muzică la simţ, arie de acoperire mai mare. Cum zic băieţii de la Bug Mafia….cu 40 la oră. Şi ne-am plimbat şi iar ne-am plimbat, da' fete multe si faine ca acasă n-am văzt. Rezultă că amu îs ca mâţu fără lăptic, cătrănit.

Numai bine, rău la nimeni,