În fiecare an vin la Timişoara câteva sute de viitori studenţi. Toată gama de specializări cu oferte care mai de care: o facultate îi mai grea dar îi mai apreciată, la alta poţi să nu te prea duci, da iţi râd firmele in nas când aud ce ai gătat. Şi tăt feliu de domenii care nu mai au căutare de pe vremea lu’ Împuşcatu’.
Câţi dintre noi nu visau când erau mici să devină cosmonauţi sau cântăreţi de rock si maşinuţele alea ştiam atunci că vor deveni cândva reale. Că vom avea bani să ne luăm tăt ce dorim si să îmblăm pe tot Pământul. Problema banilor nu există în lumea copchiilor. Părinţii iţi cetesc poveşti cu Ilene Cosânzene şi Feţi Frumoşi, da’ nu îţi spun şi că de fapt tu vei fii sora urâtă pe care tăţi o cată numa’ ca să ajungă prin intermediul tău la sor’ta aia faină sau că tu nu vei putea niciodata fi Făt Frumos pentru ca tu aparţii unei alte clase sociale, ce traieşte în locuri despre a căror existenţă regii nici nu au habar.
După am găsit şi un filmuleţ despre educaţie...grăitor.
Numai bine, rău la nimeni,
16 aprilie 2010 la 21:43
În clasa a doua, visam să devin avocat. În clasa a 12-a, ambasador.