La noi în Ardeal

  La noi în Ardeal îi vreme faină. Soarele mângâie puii de găină care numa ce şi-or început viaţa. Am asistat la naştere. Nu ştiu cum pot puii să spargă coaja groasă a oului, că doară când ies nici nu pot să-şi ţină capul sus, aşa-s de moi...i-o fi ajutând careva..

 

 Ar ieşi şi iepuraşii pe afară, da-s prăpădiţi şi să pierd.

Îmbătaţi de libertate ar tot mere şi n-ar mai ştii pe unde să să întoarcă.

Scuze...ăsta nu-i iepure...:)) poate numa' cu juma de normă..

Acum, iepurele..

  Verdele îi noua culoare la modă... nu roziu...rozul o rămas departe, la Timişoara. Natura nu ştie decât verde. Viaţa îi verde şi verde-i lumea toată. Chiar şi albastru ceriului îi străjelit de frunzele verzi ale viţei de vie. Ici colo, marea verde îi întinată de infamul cenuşiu al asfaltului. Aici timpul curge altfel....are ritmul lui propriu. Are ceva ce vărului său de la Timişoara aproape că îi lipseşte cu desăvârşire...răbdare. Atât de multă răbdare are de mă plictiseşte. Îi greu să faci nimic...nu ştii când îi gata. Nimicul îi continuu. 

  Căcat...îs trezit de tri ceasuri şi deja nu mai ştiu ce să fac, aştept sara. Pe deasupra îi şi sărbătoare...prea multe sărbători, pe bune. Nu poţi să mai lucrii nimic.. 

  Timişoara îi departe...la vreo 215 km mai exact. O perioadă va rămâne acolo. Încep să-i simt lipsa.. 

  Din Ardeal, de la linişte (prea muuuultăă) şi verde,

 Vă salută