Postări
Şi iată-mă! Singur, într-o cameră prea mare, prea impersonală şi prea rece. Ai zice că îi nelocuită. Şi totuşi, aici stă cineva. Aici stă Cosmin angajatul, Cosmin flămândul, Cosmin obositul, dar nu şi Cosmin omul. Pentru că în luptă de zi cu zi Cosmin omul a pierdut teren în faţă Cosminilor agresivi, care tot timpul cer ceva de parcă totul li s-ar cuveni, de parcă numai natura lor profană ar fi justificată, nu şi a omului. Sufletul parca şi-o pierdut din importanţă.
Ca unui şoarece pus pe rotită, vederea mi-o fost îngrădită de barele roţii, nemaiputând vedea decât nevoia de a mă zbate, de a fugi.
Şi totuşi, uite că acum în ceasul al 13-lea, o amintire a prietenilor pe care neglijent i-am lăsat să mă uite, un film frumos despre ce ceea ce îi cu adevărat important în viaţă, o pală de căldură de la caloriferul crezut până mai ieri mort, m-or readus cât de cât pe linia de plutire.
Aşa că, pentru voi, din partea lui Cosmin omul, cu ocazia zilei noastre, o melodie găsită pe pagina lui Mordechai.
La mulţi ani!
P.S. Cică valoarea unui om poate fi dată de suma părţilor sale, dar că numai oamenii cu adevărat speciali depăşesc suma părţilor lor. Voi ce părere aveţi?
Numai bine, rău la nimeni,
miercuri, 1 decembrie 2010
